Expatul trăiește trei ani și are minus 33 de kile.

Nu. Stresul relocării n-are nicio treabă. Și nici lipsa poftei. Și nici faptul că nu mai cumperi mâncare, consumând ultimele rezerve din frigider (nu, alea pe care evoluează noi forme de viață merg la coș). Nu e alimentație corectă.

Minus 33 de kile ești tu. E tot ce vrei să poți să iei cu tine. Și tot la ce ești gata să renunți. Atât cântărește vidul tău, vid pe care il umpli cu haine, încălțări, lucruri și amintiri. Încarci tot. Ieși la zero. Mai ai un ceva care încape în buzunar. Ridici valizele și pleci la aeroport.

Te iei pe tine întreg și integru. Cu tot ce ai. Schimbi doar coordonatele geografice. În rest ești același…

Sau…

Ridici valizele și ele sunt prea grele. Realizezi că nu mai ai loc pentru nimic nou ori vreo cumpărătură spontană. Despachetezi. Găsești un sac și începi să faci ordine în tine valize. Pui de-o parte o haină mai purtată sau un pantof mai vechi pe care decizi să le donezi. Arunci niște cutii cu nu-știu-ce sau un bibelou. Magnetul îl pui la loc pe apometru frigider. Mai e un cadou tâmpit pe care până la urmă îl iei cu tine.

La ce ești gata să renunți pentru a lăsa loc lucrurilor noi?

Te rupi în bucăți. Lași peste tot o părticică din tine. În lucruri, sfaturi, învățăminte, amintiri, prieteni și promisiuni. Chiar dacă pe unii oameni, cu totul și cu totul fantastici, împreună cu care ai crescut și te-ai format nu îi vei mai vedea mulți mulți ani. Asta te face mai mare și mai puternic. Îți dăruiește mult mai mult vid interior.

Un lucru e util atâta timp cât e gol. De exemplu paharul gol poate fi umplut cu apă. Îți va potoli setea. După care vei putea lua încă odată apă proaspătă și rece. Iar dacă va fi mereu plin, apa nu va mai fi bună, va fi stătută și probabil stricată.

Dacă ai avea o valiză infinit de largă și un număr finit de lucruri, la final valiza va fi plină și vei mai avea cel puțin un obiect pe care îl vei vrea împachetat. Sau nu?

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*