Acu câteva zile a început un an nou. Mi-am făcut timp să scriu despre asta abia acu, într-o atmosfera mai degrabă meditativă decât festivă, a unui autocar plin cu pasageri ce își sforăie decibelii în liniștea unei călătorii monotone.

Un an cu de toate – cu “maladeţ, su***o” și “un’ te-i pornit, nebunule?!”, cu urlete de bucurie și de tristețe, cu oportunități ce bateau cu picioarele în ușă, venind asemeni unui colac de salvare în momentele mai putin ușoare, oportunități ignorate datorită (sau din cauza) unor promisiuni făcute de mine pentru mine, cu nenumărate greble pe care am călcat de nenumarate ori, dar și cu victorii frumoase.

Te ajuta cineva să faci un pas, după aia al doilea și iată, ai învățat să mergi; după aia pornești singurel, mai stângaci, mai prin arătură, mai pe drum bun, dar înainte, spre cașcaval….

Dacă m-aș fi trezit într-un început de iunie 2014 m-aș fi aruncat in aceiași aventură, chiar știind ce ar urma. Nu fiți copaci, fiți păsări.

– Alex, unde ești?
– Acasă.
– La tine peste tot e acasă, în ce oraș?

P.S. La ora asta în Gohor. În drum de Acasă spre Acasă. Cu un rucsac plin de cadouri, 100% malț, în ambalaj negru, cu imaginea unui urs.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*