Demult, tare demult, când titlul comentariului literar era metaforă, iar elevii sârguincioși se întreceau la numărul de epitete și citate din Mihai Cimpoi ori George Călinescu, când Principiul al III-lea al mecanicii era declamat de pe piedestal sub privirile lui Kurciatov, Koroliov și Euclid, când Natriu se amesteca cu apa, într-o aparent miraculoasă explozie, într-un Big Bang in miniatură, iar demonstrarea faptului că cubul e cub însemna BSOD, am avut o profesoară de informatică.

În limbajul de azi, cel prea-iubit de stângacii cu multa corectitudine politica, aș putea spune că a fost una “specială”. Cu mulți ani de practica pedagogică în ale ciberneticii, dansa nu făcea aparent diferența intre Verdana si Chart, iar cea mai simplă comandă în Furnica (da, unul din pionierii gamification-ului) o începea cu: “ăi cum sî-ț lămuresc țâi, dacî iești prost șî nu nțăleji”. Cam pentru un deceniu asta m-a îndepărtat de ”informatică”, care devenise un tărâm al celor aleși.

Hawking și deGrasse Tyson ne-au explicat cum funcționează Universul fără a folosi vreo formulă. Tot de la ei am învățat că universul, la fel ca și internetul, a rămas la toate indiferent și neutru. El crește și generează noi și noi forme de existență și cunoaștere. Nu e doar țâțe pe Facebook, selfie în Insta-stories și Pornhub. E o culegere imensă de resurse, adesea gratuite, care adună în jurul lor, asemeni meșterilor medievali, o droaie de ucenici entuziaști care vor să învețe o meserie nouă (iar din lipsa de resurse nu vor merge la o universitate, în ziua de azi). Pentru el nu contează dacă ai făcut mecanică la politehnică, iar visul tău din copilărie era să crești flori. Îți va povesti totul despre asta, fără să te încurce cu filozofie antică, limba franceză și istoria culturii. Ce ai învățat 12 ani în școală și vreo 3 în facultate, nu dictează ce să faci restul vieții.

Într-o seară leneșă de vară, când vecinii de la parter ardeau niște vegetație uscată, am ieșit la magazin și am luat un album de desen și niște creioane colorate. Am început să desen. La școală probabil aș fi primit un 2 sau 3, pentru că deoarece proporție, pe îndepărtata planetă Kepler cerul e de altă nuanță sau orașele plutitoare de pe Venus trebuie să arate altfel, iar în viitorul lui Huxley casele sunt proiectate diferit.

După mulți ani și multe limbi învățate, după câteva ore de mânjit în album și un singur click pe sign-up with Facebook pe codeacademy, am înțeles că maghiara și Python sunt limbi asemănătoare, cu o altfel de logică. Nu știu dacă Guido van Rossum are rădăcini ungurești, dar de la cunoscători am aflat că și olandeza e a dracului de ciudată.

Acu 10 ani, majoritatea mi-a spus că programarea e pentru ”elitele intelectuale” care rezolvă probleme cu integrale în minte. Anul trecut, majoritatea mi-a spus că maghiara e imposibil de învățat (chiar dacă te naști ungur în inima Budapestei). În al doilea caz au greșit. Dar se pare că și în primul.

Într-o lună începe anul școlar și cel universitar. Cineva va merge la limbi străine pentru că așa își dorește, cineva va face economie, drept sau IT, pentru că așa vrea mama și tata. Nu contează ce scrie (sau nu) în diplomă, contează ce ai.

Recent am angajat un puști pe un rol de mid-entry level în IT, băiatul având BA în British History, dar multă carte și toată învățată on-line, pe unde a găsit și unde a putut. În scurt timp poate să își ia și certificările.

Hoinarul is back. În curând mai multe povestiri despre călătorii, magnifica aventură maghiară, travel hacks și din astea.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*